Eșecuri ce ne schimbă…

IMG_20170829_130132Pătru Eliza-Liliana

 

Urăsc pauzele dintre locurile de muncă,în care cei ce vin cu păreri din exterior consideră că ești un mediocru ce nu vrea să își depășească singur condiția.Dar tu,ca oricare,ai vise,planuri,idealuri de îndeplinit.Părerile din exterior vin din partea celor cărora le este teamă că într-o bună zi vei reuși să realizezi ceea ce ți-ai propus.Nimeni nu o să vină lângă tine,să îți spună că te înțelege,sau să îți ofere sprijin moral.Pentru că din momentul în care nu ai bani de cheltuit,deja nu mai faci parte din filmul lor.O prietenie nu trebuie să fie bazată pe conflicte de interese,invidie sau falsitate.Motiv pentru care începe selecția,motiv pentru care nu fiecare părere ar trebui să conteze.Știu că e greu să înțelegi pe cineva ca mine, dacă nu chiar dificil. Și da,poate că uneori nu iau cele mai bune decizii,dar mi le asum.Însă dacă nu te judec,asta nu înseamnă că îți ofer dreptul de a te amesteca în viața mea.Atât de simplu.De aici,las timpul să decidă cine are ultimul cuvânt.Atât,momentan.

Mai e puțin până la destinație…

Anunțuri

Scrisoare către viitorul meu iubit.

love-letter1

Pătru Eliza-Liliana

Salutări,străine!Știu că noi încă nu ne cunoaștem.Acum probabil ești prins într-o relație nepotrivită , încercând să aflii cum de ai ajuns în stadiul de acum.În orice colț al lumii te-ai afla,vreau să știi că eu exist,sunt aici și te aștept de prea multă vreme,ai putea să te grăbești puțin.Într-o zi banală,ne vom întâlni,întâmplător poate.O să sper că nu o să treci pe lângă mine,fără să mă saluți măcar.Eu…sunt fata din umbră,fata care preferă să citească decât să-și piardă timpul inutil prin cluburi.Sunt fata care probabil ar trece neobservată,pentru că urăsc să fiu în centrul atenției.Îmi pierd timpul printre cărți mai mult sau mai puțin celebre.Am testat de curând câteva reacții,cărând un teanc de cărți în drum spre casă.Și nu m-a întrebat nimeni nimic,pe când o fată îmbrăcată sumar atrage toate privirile,ceea ce arată că se pierde cultura pas cu pas.De-a lungul timpului,am văzut mulți cretini plictisitori cu limbaj vulgar care nu știu cum să se comporte și nu doar cu o fată,dar și în viața obișnuită.Dar despre tine o să știu că ești ok și că nu ai probleme,fie cu lucrurile mărunte,cum ar fi aprinderea unei țigări.Tu o să știi că există un timp potrivit pentru asta,că nu se aruncă pe fereastă un număr de două sau mai multe pachete într-o singură zi.Tu o să știi că o țigară se aprinde cu un pahar de vin sau alte circumstanțe potrivite.Tu nu o să mă judeci după aparențe,o să vezi și o să știi că eu alerg pentru fericire și nu pentru averi.Vei știi că la mine orice promisiune are un temei și dacă o să pornim amândoi la drum,voi rămâne cu tine până la final,pentru că îmi pun toate speranțele în tine și o să am încredere că nu mă vei dezamăgi.Va trebui să mă înțelegi când te voi îmbrățișa la sfârșitul zilei și te voi întreba despre cum a mers ziua ta de muncă.Nu îți voi spune nimic atunci când vei veni supărat acasă și îmi vei spune o vorbă nepotrivită.O să încerc să te împac,să te încurajez,să îți spun că mâine va fi o zi mai bună,mai frumoasă.Îți voi găti cu drag și îți voi aranja cămășile pe care le vei purta,gândindu-te la mine.Te voi iubi așa cum nu te-a iubit vreodată o altă fată și atunci vei înțelege ce ți-a lipsit mereu.Am fost acolo,stiu cum e.Să fii descurajată, dezamăgită,părăsită.Nu vreau să te fac să suferi,vreau doar să te iubesc și să te înțeleg așa cum ești.Dar vei fi nevoit să mă găsești.Pentru că nu ies niciodată în evidență,pentru că nu fac parte din grupurile oamenilor populari, pentru că am fost dezamăgită de oameni.Va trebui să-mi câștigi încrederea pentru ca eu să cred în tine.Voi avea nevoie de încurajări,pentru că mă pierd când am emoții mari.Și te mai rog să nu râzi de mine dacă nu o să reușesc să îți vorbesc.O să știi asta dacă o să-ți zâmbesc frumos.O să am un zâmbet de copil și obrajii îmbujorați.Tu atunci vino și strânge-mă în brațe,asta o să-mi dea curaj și o să am mai multă încredere în mine.Și nu renunța ușor.Râmâi cu mine și o să înțelegi cât pot fi de copilăroasă când iubesc și matură când luăm decizii serioase.Și dacă te gândești să mă găsești,eu sunt…Fata cu chitara.Am să te aștept într-o gară pustie,uitată de lume,sper să găsești trenul potrivit.Vei găsi   într-o librărie „Viața pe un peron” a lui Octavian Paler și o vei purta cu tine,poate ai timp să o citești până ajungi.Și de aici ne vom scrie povestea noastră de dragoste,care va fi cea mai frumoasă din istorie,găsită cândva în file de carte.

P.S.:Drum bun!

Arta de a fi „Om”.

Arta de a fi „Om”

Pătru Eliza-Liliana

  1. Când vorbim despre oameni,vorbim despre diferențe,despre complexitate,despre contraste.Părerile vor fi întotdeauna împărțite,motiv pentru care este destul de dificil să mai găsești pe cineva care să te înțeleagă.Și într-o lume în care aparențele sunt tot ce contează,ai un drum greu de parcurs dacă vrei să fii remarcat și apreciat pentru felul tău de a fi,pentru cine ești tu cu adevărat.Dar nu toate părerile contează dacă știi cum să le selectezi și să alegi doar partea bună a lucrurilor.Asta nu înseamnă că ești superior altora,înseamnă doar că știi să alegi ce poți păstra din lucrurile pe care le auzi mereu.Și dacă tot vorbim de contraste,vreau să scriu acum câteva lucruri importante despre arta de a fi „Om” care nu mai este apreciată la adevărata sa valoare.         A fi „Om” nu pornește din aparențe.Când pornești la drum,în viață trebuie să știi că fiecare are o poveste de arătat sau de ascuns,mai mult sau mai puțin plăcută.Cei care devin răi nu devin din voia lor,ci din alte motive mai întemeiate.Toți au un loc gol în suflet pe care încearcă să îl umple mereu.Astfel,sunt persoane care își găsesc o consolare în bani,în alcool poate și alte vicii.Nu judeca niciodată după aparențe,așteaptă să cunoști poveștile de viață ale oamenilor de lângă tine.                            Arta de a fi „Om” nu se referă la a ține pasul cu moda,la a avea o viață luxoasă și haine de firmă.Nu e nici despre a mânca la restaurant sau a ieși la film în fiecare final de săptămână.Nu e nici despre mașina pe care o conduci.                                             Poți avea la masă mămăliguță cu pește,poți purta haine lejere în care să te simți comod și poți să vezi un film la calculator cu un bol de floricele în brațe.            O să mănânci mai sănătos,o să ai lejeritate și condiție fizică,dar o să ai și liniște.                                Dar nimic din toate lucrurile astea nu ar trebui să conteze,pentru că oricine are un fel de a fi,ceva aparte,ceva special.                                                Poate că unii din noi se pricep la literatură,altora le place să cânte,să deseneze poate,să danseze,fiecare are ceva aparte.  Asta,da,ar trebui să conteze.Am avea lucruri frumoase de povestit și ne-ar apropia mai mult unii de alții.                              Arta de a fi „Om” se referă la a merge mai departe,indiferent de greutățile ce apar pe parcursul vieții.E despre a merge mai departe,când alții îți întorc spatele,e despre a rămâne calm când alții te critică și te judecă,e despre a privi cu ochi buni pe cineva care îți râde în față.E despre cum primești umilința și arăți compasiune pentru cei care te judecă.Pentru că a avea emoții nu e nici un defect și nici un semn de slăbiciune.Trebuie să fii puternic pentru arăta compasiune,pentru a arăta vreo urmă de afecțiune când trăiești într-o societate defectă.E un plus să mai ai simțul umorului,să fii pozitiv și să faci haz de necaz,pentru că…de ce nu?Întotdeauna e loc și de mai rău.   Arta de a fi „Om” e despre a fi tu însuți așa cum ești,indiferent de circumstanțe,pentru că toți suntem speciali.                               P.S. : Nu lăsa niciodată să moară copilul din tine! 

Post Scriptum…

Post Scriptum…

logo_ps_grande

Pătru Eliza-Liliana

Ritualul meu de privit tavanul ăsta alb și gol chiar începe să dea rezultate…În el găsesc toate amintirile,șirul interminabil de gânduri ce-și găsesc un cămin cald și primitor asemeni unei oglinzi cu două tăișuri…ce se desprind din jumătățile tale de înger și demon,cu același banal echilibru.Și pentru că tot suntem acum la final de an,o scriu,oarecum cu o părere de rău…Nici măcar nu am simțit când s-a mai pierdut un an.Nu spun că a fost cel mai rău an (din varii motive),dar nici pe departe cel mai bun.Am reușit să duc la capăt jumătate din obiectivele pe care mi le-am propus și asta îmi aduce o stare de bine.Am avut ocazia de a cunoaște oameni minunați,un nou motiv de bucurie.Au fost momente,lucruri,situații pe care aș fi vrut să le schimb cumva,dar cred destul de mult în acel ,,Nimic nu e întâmplător”.Dezamăgirile cred că le are oricine,e ca și cum deja ar face parte din decor.Dar când ai trecut de ce era mai rău,asimilezi dezamăgirile cu o liniște de nestrămutat.Îți spui că era loc și de mai rău.De fapt,ce putea fi mai rău chiar a trecut și tot ce-ți rămâne e un sentiment de apatie pe care alții îl pun  pe seama nebuniei.Dar știm că există mereu păreri contadictorii și nu ne încărcăm cu prea multe detalii.

coperta-oameni-ingeri-si-demoni

Dar peste toate lucrurile astea,cel mai mult mă surprinde faptul că termenul meu a expirat și Doamna în Negru fie a uitat de mine,fie mi-a lăsat reversul medaliei,o nouă șansă,poate…Ironie sau nu,cert e faptul că am reușit să completez lista cu lucruri,înainte de ,,expirarea contractului”.Bine,cu excepția unui singur lucru…Hai,poate două.Poate că totuși,undeva există un Doamne-Doamne care are planuri mărețe pentru oameni simplii.Al meu încă nu știu care e,dar dacă am trecut de Doamna în Negru,un motiv pe undeva sigur există…Ce pot spune cu siguranță e faptul că în momentul în care ești jumătate înger și jumătate demon,la granița dintre întuneric și lumină,găsești un echilibru pe care nu ți-l mai poate schimba nimeni.Poate apare o doză nouă de optimism pe lângă apatie (dacă asta are logică) și primești lucrurile ca atare.Dacă e dezamăgire,dezamăgire să fie.Însă dacă e bucurie,o recunoști cu siguranță,pentru că vine din lucrurile mărunte.

superstitii_moarte_f8e708230e

Dar cred că toată suferința are și ea un scop bine definit.Acela de a recunoaște fericirea,atunci când o găsești în forma ei întreagă.Momentul în care cineva vine să îți completeze sufletul,cineva care te vede așa cum ești și te iubește pentru asta,cineva care te va face să uiți de toate lucrurile urâte,înlocuindu-le cu bucurie.Cineva care să îți ofere sprijin moral,încredere și dragoste.Și cred că ăsta-i adevăratul scop al marilor suferințe.Ăsta e reversul medaliei.Pentru acest cineva pe care să-l iubești,ca și când mâine ar fi întâlnirea cu Doamna în Negru…Să iubești atât de mult,încât să transmiți frumusețea sufletească din fiecare colțișor al inimii.Da,pentru că fiecare moment contează și fiecare moment este unic.

magie-5

Și dacă mai este cineva care vrea să știe cea mai plăcută amintire pe anul 2016,o spun cu inima deschisă,de data asta fără teamă.Da,e vorba de acel el care a rostit formula mea magică.Acel ,,O să fie bine” în care o să cred mereu…Poate unii vor crede că sunt un copil naiv,dar o formulă magică nu poate trece fără…un gram de magie.Eu am găsit gramul meu și a fost mai mult decât orice poate fi descris în cuvinte…Cine a trecut de Doamna în Negru o să înțeleagă mai bine ce spun.Și dacă tot suntem la capitolul ,,Amintiri cu bucurie”,vreau să spun despre Dorința Nr.1 de pe lista mea.

magie

Da,da,da…Lucrul cu Nr.1 pe lista mea era chitara.,,Bătrânica mea” îi spun.Nu am reușit să recuperez acea chitară albastră,dar atâta timp cât are 6 corzi și emite sunete,chitară se numește.Asta,bineînțeles,urmată de Dorința Nr.2,să învăț să cânt la chitară.Dar cine știe,poate să spună.Dacă ai chitara,restul îl înveți în timp cu devotament și voință.E ca o compensație pentru toate lucrurile urâte ce au trecut,sper…nevăzute,o dovadă vie a unui loc din cutiuța cu amintiri…Și dacă am crezut în acel ,,O  să fie bine” mai mult decât orice pe lumea asta,acum vine partea frumoasă.Sper doar să am ocazia de a mulțumi,cândva…pentru gramul meu de bucurie,pentru…formula mea magică.

237191bigthumbnail

Un An Nou plin de realizări și vești bune tuturor!

P.S. Am încetat să mai caut motive.

Cu drag,Liz.

File,de…jurnal.

femeie-puternica-696x462 Pătru Eliza-Liliana

 

 

Tavanul ăsta alb de 3 dimineața începe să fie partea mea favorită,locul în care îmi oglindesc toate gândurile…Multe din ele pornesc din amintiri de mult uitate,altele rămân și își găsesc un loc bine păstrat.Lucru ce îmi aduce o singură concluzie,arătându-mi cât de mult m-am schimbat.A fost ca un rău necesar.Și fiecare orbire pe care o credeam dezamăgire,a fost doar un plus de încredere,putere și maturitate.Cu această ocazie,le mulțumesc tuturor pentru orice dezamăgire.Nu mi-ați făcut mie un rău,poate decât vouă.Eu mi-am demonstrat mie a mia oară că nu mă opresc în loc pentru lucrurile mărunte,voi ați evidențiat o urâțenie a sufletului.Eu merg mai departe,pe când voi continuați să dezamăgiți mereu și mereu.Presupun că există o limită peste care se poate trece,ori nu.Și cu fiecare vorbă aruncată,cu fiecare gram de ignoranță,am văzut de atâtea ori oameni care îmi întorc spatele,fără să spună lucrurilor pe nume la momentul potrivit,încât mă aștept la orice din partea oricui.Să te oprești în loc și să judeci e destul de ușor,oricine poate să facă asta,doar e efectul de turmă,nu trebuie să fii mai ignorant decât alții.Dar să înțelegi ai nevoie de timp,de simplitate,de suflet…Dezamăgirile ne aduc încredere,timpul ne arată oamenii care cu adevărat merită să facă parte din viața ta.Întotdeauna se vor găsi cretini care să îți pună bețe-n roate,care îți vor spune că nu o să reușești niciodată,dar asta nu ne dărâmă,doar ne oferă un impuls,un motiv în plus pentru care să nu ne oprim.Și pentru fiecare dată când s-a spus că nu se poate,pentru fiecare strop de ignoranță,pentru fiecare dată când ni s-a întors spatele,o să arătăm că se poate,în pofida părerilor voastre contradictorii.Și da,mulți vor spune că e orgoliu.Da,poate că e și un orgoliu drăcesc aici,dar există o limită pentru orice lucru,o limită care sparge orice barieră,dacă este întrecută.Și da,scuze,pretexte din nou,le poate găsi oricine,oricând.Doar că scuzele au și ele un termen de valabilitate și fac parte din lucrurile spuse la momentul potrivit.Cât despre a doua șansă,nu am lăsat niciodată loc de a doua șansă.Dacă ai răbdare să mă cunoști și să mă înțelegi,e meritul tău și pentru asta te respect.Dar dacă ai greșit și culmea,nu îți ceri nici scuze la momentul potrivit și mai ai pretenții la a doua șansă…În cazul ăsta,scuză-mi manierele și limbajul,dar prefer să te duci fix la dracu’ și să-l saluți din partea mea.Nu am crezut niciodată și nici nu o să cred în oamenii care spun că își pot schimba comportamentul de la o zi la alta.Categoric nu!Ai greșit o singură dată,o să greșești și a doua oară,o să devină o obișnuință și o să decazi tot mai mult.Și da,mi-am sacrificat timpul meu prețios special pentru voi,să vă spun că am de gând să merg mai departe,să fac ce vreau și să fiu așa cum vreau,în pofida comportamentelor/părerilor voastre.Acum,toate lucrurile astea fiind spuse (în cazul de față scrise),vă salut pe toți.Lăsați-o mai ușor cu atâta criticat,că nimeni nu e perfect.Vă știți voi care sunteți.Numai bine de la mine.

 

femeie-puternica-696x462

Ploaie în suflet…

Ploaie în suflet…

cfbb2-19483303d0894cc75831c8558f5fac110cadd2d4 Pătru Eliza-Liliana

 

Cu ochii ațintiți spre același tavan alb și gol,mă las pradă gândurilor,de parcă aici aș putea descifra toate misterele lumii…Și mereu cu o singură speranță – „Poate azi o să fie o zi mai bună…” Încerc să nu mă gândesc prea mult la faptul că urmează o altă zi teroristă de Luni și să-mi încep ziua cu un zâmbet tâmp care apare de nicăieri.Jumătate de zi chiar am avut o stare de bine care nici măcar eu nu știu de unde a apărut,dar atâta timp cât există,refuz să mă mai întreb de ce…Deschid cartea ce se află lângă pat,să aflu ce mai fac personajele mele dragi,viața lor tinde spre a fi perfectă…Cu pași leneși,merg la bucătărie să beau un ceai,doza de energie de care am nevoie dimineața…Mă bucur pentru faptul că în final îmi găsesc și eu timp pentru familie.E o scenă,parcă dezlipită din „Cina cea de taină”.Pentru că doar aici ne găsim toți,să vorbim despre ce s-a mai întâmplat în ultima vreme…Și încă mă simt…Nu știu,e un sentiment ciudat pe care nu prea am cum să-l descriu…Mă simt într-un fel…rău,pentru că nu am nimic de spus,sau poate…nimic bun…Și adevărul e că în ultima vreme m-am cam izolat în muncă,poate pentru a ascunde ceva ce e deja destul de evident…Da,încerc să umplu un gol lăsat de prea multă vreme,ca și cum ai umple un pahar cu vin,așteptându-te să nu amețești…Încerc să ignor ploaia,pentru că îmi aduce prea multe gânduri care fac rău…Din același Vest Sălbatic aștept un mijloc de transport ce pare că s-a pierdut în spațiu și timp…Și nimic nu ascunde faptul că semăn cu un aspirator…Da,un ASPIRATOR.Trag în plâmâni tot ce prind…Ploaie,fum de țigară,usturoi,aer uscat și alte porcării.Cireașa de pe tort,când mă enervez și mă stresez (că tot mă strigă mama în ultima vreme „stresată”…).Și partea proastă e că nu mai am răbdare pentru absolut NIMIC.Și da,mereu mi-am dorit o zi de Luni în care să ajung la muncă și să mă trimeată cineva acasă.Dar niciodată să îmi spună cineva să mă mai și întorc…(Sarcasm).Trec peste faptul că am fost atât de rătăcită,încât am pierdut și cheile de la vestiar,nu mai intră în discuție nici așteptatul autobuzului…Ochii mei au rămas țintă pe Parc Lumina și poate pare o prostie,dar i-am găsit un motiv denumirii.Și înapoi același drum spre casă,același fum de țigară,aceeași ploaie,oboseala nu se mai pune…Singurul lucru bun pe ziua de Luni,am prins emisiunea mea preferată – „Gări de poveste”.Dar spre dezamăgirea mea,nu am reușit să văd toată emisiunea,pentru că oboseala mea mă slăbea de energie,mi se închideau ochii…Am închis televizorul și am încercat să adorm…Cât poți dormi într-o oră…Am mâncat pe fugă și am pornit iar la drum…Iar așteptatul mașinii care nu mai apare…Și iar fum de țigară și aer uscat…Mi-a părut că nu se mai termină noaptea de Luni.Am avut un moment rău…Da,momentul ăla în care vrei să întrii la 10 metrii sub pământ,sau să fugi la capătul lumii și să nu te mai întorci niciodată..Și am fugit…Ca o bezmetică,cu inhalatorul ascuns,prin fabrică,sperând să nu mă vadă nimeni…A fost nevoie să mă liniștesc singură,pentru că inhalatorului meu pare să îi scadă puterea…sau efectele.Nu o să spun mai mult despre asta.O să trec direct la momentul în care am ieșit pe poarta fabricii,răsuflând ușurată că am scăpat de ziua de Luni…Și din nou ploaie și transport și fum de țigară și drumul lung până acasă…Da,acasă la mine în pătuț,la căldurică,la cărticelele mele dragi,la ai mei părinți,ACASĂ…Pentru asta mulțumesc în fiecare zi.Nimic nu mă bucură mai mult,decât să-mi văd părinții zâmbind.Nu mai contează nimic,atunci când găsești sentimentul de acasă.Și da,în rest…Oameni care fac nunți,oameni care au copii,oameni care pretind a fi fericiți,dar nu sunt niciodată…Cât despre el…Mi s-a spus că s-a mutat,că și-a găsit un loc de muncă mai bun și că nu se mai întoarce…Emm…Poate că are și el nevoie de un timp în care să se regăsească,pentru că toți avem goluri în suflete…Eu am obosit…Tot ce spun e că mereu o să am un zâmbet tâmp și larg pe față,pentru că…încă mă bântuie acel „O să fie bine” (formula mea magică…).Și deschid mereu cutiuța cu amintiri când mă gândesc la el…Știu că vreau ceva ce nu se va întâmpla niciodată,dar cutiuța cu amintiri e a mea,bunul meu pe care nu mi-l va fura nimeni,niciodată…Și da,încă mai visez cu ochii deschiși…Dar am obosit…

cfbb2-19483303d0894cc75831c8558f5fac110cadd2d4

„O să fie bine…!”

„O să fie bine…!”

keep-calm-totul-o-sa-fie-binePătru Eliza-Liliana

 

 

După o noapte nedormită,în care m-am chinuit să îmi pun ordine în gânduri cu speranța că o să reușesc,deschid ochii și îi las ațintiți pe tavan.Da,un tavan alb,gol,pustiu…Așa e sufletul meu,doar că e negru,rece și obosit…După 10 minute de privit în gol,mă așez pe marginea patului să îmi adun energia pentru ziua ce urmează a se desfășura,sperând că nu o să fie doar o zi banală…Îmi găsesc timp și pentru familie,pentru că în ultima vreme ne găsim doar la masă,moment în care se spun toate lucrurile care ne macină…Și da,am găsit acea bunătate sufletească,ce îți face sufletul bucăți…Am văzut-o în ochii tatălui meu,când mi-a spus să mai râmân pe-acasă,la final de săptămână,am găsit-o la mama,care abia așteaptă să vorbim,când mă găsește acasă…Și am simțit că mă împart în două lumi diferite,că trebuie să schimb ceva…Pentru că,trebuie să o recunosc…Oamenii vin și pleacă,banii vin și se duc,dar momentele astea…momentele astea sunt de neprețuit,pentru că ele nu se mai întorc niciodată…Le ai acum și dacă nu ai timp pentru ele,o să rămâi cu regrete,păreri de rău,mustrări de conștiință,tot ce e mai rău…Doar acum se pot schimba multe lucruri,cât încă mai e timp…Pentru că da,părinții au fost singurii care m-au ajutat și m-au sprijinit,m-au ajutat în momente grele,au rămas lângă mine când am fost singură,indiferent de ce s-a întâmplat,bun sau rău…Acum,timpul înseamnă mai mult decât orice…Și da…Mă bucură atât de mult să îmi văd părinții împreună după atâta timp,cu același entuziasm,cu tot mai multe glume,plini de viață,haioși…Mă fac să cred că dragostea rezistă și e adevărată…Da,acea iubire în care te obișnuiești cu omul de lângă tine și știi ce reacții are,știi când o să spună o glumă bună,știi când o să-i dea cuiva o replică pe merit,să îi arunci o privire omului de lângă tine într-un moment în care îți vine să râzi,pentru că amândoi vă gândiți la același lucru,acel om pentru care gătești cu drag,acel om pe care îl întrebi „Cum ți-a mers azi?” și el începe să îți povestească totul cu bucurie…Da,e bucuria ce o văd pe fețele lor de fiecare dată când merg amândoi la pescuit…Lucrurile astea mărunte ce ne aduc fericire..Am rămas o perioadă să mă gândesc la toate lucrurile astea,după care m-am uitat la ceas și am văzut că era timpul să plec spre muncă.Am sperat că nu o să am probleme,după 4 doze de Clenil (da,pentru că am rămas fără Symbicort și ăsta are dozele mai puternice).Primesc un telefon de la vecina mea,ce îmi spune că ea deja a plecat,e pe la jumătatea drumului.Îmi spun „Ok,o să merg pe jos…Sunt doar 3 km…” Am plecat în grabă,am pierdut mașina,am așteptat o oră să ajungă următoarea,când am ajuns în oraș am luat un taxiu spre muncă (unde șoferul – un nene chel și gras îmi cere numărul de telefon,dar îl dau dracu’ într-un mod cât se poate de elegant) și când ajung la muncă…dau iar peste oameni cretini care mă stresează și mă enervează,sunt întrebată dacă mai vin Sâmbătă și Duminică (da,când eu abia mai rezist…) și nu mai am răbdare,pentru absolut NIMIC…Plămânii mei deja începuseră să o ia razna…Motiv pentru care am ieșit puțin să iau o gură de aer proaspăt,când mă vede directoarea generală și mă întreabă ce fac aici,dacă am pauză,că am ieșit în timpul programului…Și îmi spune…”Eu cred că v-am creat condiții destul de bune.Aveți și voi locuri de muncă.Dacă exista vreun loc în care să muncești puțin pe bani mulți,eu eram prima.” WTF?! Astea sunt condiții?! Când stă să-ți cadă tavanul în cap,când îți asfixiezi plămânii,când nu există sisteme de ventilație,noi avem condiții…?! Dar da,mă,ce știm noi,fraierii,că în birourile directorilor există și frigider,au scaune…Mda,mai spune ceva,dacă poți…Încerc să nu mă enervez prea mult și într-un final trece ziua de muncă…Iar cei 3 km pe jos,spre casă…Ceea ce mă face mereu să urăsc distanța pe drumul de la/spre casă.Dar hei…privind partea bună a lucrurilor,străduțele sunt luminate cu felinare,sunt mai multe stele decât de obicei,ceea ce înseamnă că azi o să fie vreme frumoasă,dar…plecând în grabă,am uitat să îmi iau paltonașul și am cam tremurat de frig până acasă,mi-au înghețat și creierii,s-au congelat în 3 km…Ajung acasă și mă trântesc în pat,frântă de oboseală…Și sunt singură acasă,singură în toată casa,nimeni care să mă întrebe cum mi-a mers ziua,nimeni să îmi zâmbească,nimeni…Și știi,uneori ai vrea doar pe cineva care să doarmă cu tine…Nu într-un mod sexual,cineva care să stea lângă tine până adormi,cineva care să adoarmă cu tine-n brațe…Cât de minunat ar fi…Și da,cu gândul ăsta am adormit după ce am cotrobăit prin frigider după ceva de mâncare (pentru că da,eu nu mă sfiesc să mănânc după 12 noaptea). Când am deschis ochii dimineața asta,am văzut același taval alb,gol,pustiu…Nu știu de ce îmi place atât de mult să stau minute în șir cu ochii ațintiți pe tavan și să meditez,dar știu că lucrul ăsta mă face să mă simt mai bine…Câteva ore mai târziu,încep să număr bonurile și realizez faptul că iar mi-au tăiat din salariu cretinii ăștia.Pentru ce? Dracu’ știe ce am mai făcut iar,că am mers la muncă de Luni până Duminică,Duminică inclusiv! Nu ar fi o idee bună ca de fiecare dată când ți se taie din salariu,să îți lase șefa un bilet în care să îți scrie și motivul?Și încerc iar să nu mă enervez.Și fix atunci îmi amintesc de acel „O să fie bine…”,care vine ca o alinare pentru suflet și mă ajută mereu să merg mai departe…Da,formula mea magică spusă de el,ce mă găsește mereu cu același zâmbet tâmp și larg pe față…Doamne,dacă el s-ar vedea prin ochii mei,ar muri de emoții,de bucurie,de entuziasm…Dar șșșhhttt…Altfel nu o să pot opri zâmbetul ăsta,pentru că niciodată nu reușesc.Și de fiecare dată când sunt supărată pe el,imposibil să nu mă facă să râd cu gura până la urechi…Da,momentele astea sunt de păstrat…În cutiuța cu amintiri din suflet.

„O să fie bine…!”

keep-calm-totul-o-sa-fie-bine